Specii literare cerute la Evaluarea Națională

Specii literare și caracteristici

1. Basmul – specie a genului epic

   Basmul este o narațiune de mare întindere în care se împletesc fapte reale, obișnuite, și fapte neobișnuite, fantastice, săvârșite de personaje cu trăsături supranaturale, aflate de partea binelui sau a răului. În înfruntarea dintre forțele binelui și forțele rului, binele iese întotdeauna biruitor.

   Basmul are de obicei o formulă de început, prin care ne introduce în lumea imaginară: ”A fost odată ca niciodată…”; o formulă de mijloc: ”dar cuvântul din poveste înainte mult mai este ” (absentă în basmul”Prâslea-cel-Voinic și merele de aur”) ; o formulă de sfârșit: ”…și-ncălecai p-o șa și v-o spuse dumneavoastră așa”, care ne readuce în lumea reală.

Elementele proprii basmului:

• faptele povestite se petrec într-un timp și spațiu mitic: peste nouă mări și țări, la capătul lumii, pe tărâmul celălalt etc.
• împletirea elementelor reale cu cele fabuloase creează fantasticul;
• personajele se pot transforma, metamorfoza, în oameni, respectiv animale, plante, insecte, păsări;
• personaje care întruchipează binele ( Feți-frumoși, zâne, animale și păsări năzdrăvane, împărăteasa furnicilor, împărăteasa albinelor, turturica etc.);
• personaje care întruchipează răul (zmei, balauri, dragoni, iele, vrăjitoare, Muma-pădurii etc.);
• personaje cu puteri supranaturale (Feți-frumoși, zmei, zâne, fiica mai mică de împărat, Muma-Pădurii etc.);
• personaje fantastice ( zmei, zâne, Muma-pădurii, Împărăteasa albinelor, împărăteasa furnicilor, zgripsoroaica etc.); personajele fantastice au și puteri supranaturale;
• personaje animaliere (din rândul animalelor), enumerate mai sus;
• loc și timp (în care se desfășoară acțiunea) nedeterminate;
• obiecte cu puteri miraculoase:
• cifre specifice (de obicei 3: trei feciori de împărat, trei zmei, trei fete de împărat, trei încercări etc. ; șapte, nouă);
• formule proprii de început, mijloc și încheiere;
• cultivă înalte principii morale ca adevărul, cinstea, modestia, dreptatea, curajul, vitejia, ospitalitatea, prietenia etc.

2. Pastelul – specie a genului liric

   Pastelul este o specie literară a genului liric în care autorul, observând frumusețea naturii, realizează un tablou, descrie un colț din natură, un peisaj, cu toate notele sale caracteristice, care impresionează prin măreția și solemnitatea lui, prin farmecul și splendoarea lui, menit să deștepte în sufletul cititorului o stare subiectivă. Deseori pastelul, mai ales în poeziile lui Alecsandri, este însuflețit de o prezență umană sau animală, la sfârșitul lui. Modul de expunere folosit cu precădere este descrierea, descrierea literară, autorul folosind o suită de figuri de stil și procedee artistice, dintre care amintim: epitetul, mai ales, comparația, personificarea, metafora, inversiunea, repetiția, exclamația retorică, interogația retorică și altele, iar părțile de vorbire care predomină sunt substantivul și adjectivul.

3. Schița – specie a genului epic

   Schița este o specie literară a genului epic, de întindere redusă, mai redusă decât povestirea și nuvela, cu un singur fir narativ, în care se povestește (se narează) un singur episod caracteristic din viața unui personaj sau a mai multor personaje. Accentul cade în schiță pe acțiune, cu rol în caracterizarea personajelor. De cele mai multe ori schița are un caracter educativ, urmărind să satirizeze viciile și tarele societății și să le îndrepte. Modurile de expunere folosite cu precădere sunt narațiunea și dialogul, mai puțin fiind folosită descrierea. Acțiunea urmărește un singur plan narativ, personajele sunt relativ puține, acțiunea e limitată în timp și spațiu – observăm unitatea clasică de timp și spațiu a schiței: acțiunea se petrece în cel mult o zi (de obicei), și într-un singur loc

   Ca în orice operă epică, scriitorul își transmite sentimentele, gândurile, concepțiile, în mod indirect, prin intermediul acțiunii și al personajelor. Ca orice operă epică, și în schiță putem identifica un subiect, care concentrează acțiunea și momentele subiectului.

4. Nuvela – specie a genului epic

   Nuvela este o specie a genului epic în proză, de mai mare întindere decât schița și povestirea, cu mai multe fire narative, în care se relatează (se narează), într-o succesiune de episoade, evenimente din viața mai multor personaje. Acțiunea nuvelei este mai dezvoltată decât a schiței și povestirii, personajele sunt mai numeroase, și în această specie literară accentul cade pe caracterizarea personajelor. Modurile de expunere folosite sunt narațiunea, descrierea și dialogul, pentru a evidenția trăsăturile personajelor și a realiza unitatea compozițională a operei.

  Instanțele narative pe care le putem identifica sunt autorul, care nu trebuie confundat cu naratorul, vocea abstractă care relatează faptele, și personajele. Narațiunea se poate desfășura la persoana I, când naratorul este și personaj în economia nuvelei, sau la persoana a III-a, când, de cele mai multe ori, naratorul creează impresia că este omniscient (adică știe totul despre personajele sale și acțiune).

5. Fabula – specie a genului epic în versuri

   Este o specie literară a genului epic în versuri, în care gândurile și sentimentele autorului sunt prezentate, ca în orice operă epică, în mod indirect, prin intermediul acțiunii și al personajelor. Conține un număr mic de personaje, alese din lumea animalelor, care prin intermediul personificării folosite de poet, vorbesc, gândesc și se comportă ca oamenii. De altfel, personajele fabulei întruchipează calități sau defecte morale precum invidia, ura, iubirea, orgoliul, trufia, lauda de sine, ipocrizia, fățărnicia, bunătatea, umilința, bunăvoința, naivitate, mândrie, avariție etc. Personajele, cu trăsături de caracter opuse, sunt puse față în față, ele gândesc și acționează întocmai ca niște oameni, iar sfârșitul acțiunii are drept urmare o concluzie cu efect moralizator. 
   Modul de expunere predominant este dialogul, care se împletește cu narațiunea. Opera se prezintă sub forma unei mici scenete, unde evoluează câteva personaje, puse față în față, între care se naște un conflict, a cărui rezolvare moralizatoare o găsim în finalul fabulei.

6.Genul Dramatic 

   Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor scrise pentru a fi ulterior reprezentate pe scena unui teatru. De aceea,operele dramatice presupun o limitare în timp și în spațiu a acțiunii reprezentate. In operele dramatice apare un conflict dramatic, care este axa în jurul careia se dezvolta acțiunea,bazată pe împrejurări, pasiuni și caractere care se ciocnesc.

   Personajele textului dramatic comunică prin intermediul dialogului și a monologului, autorul neintervenind decât în indicațiile scenice (regizorale). Indicațiile scenice apar între paranteze sau în subsolul paginilor și se referă la acțiunea personajelor, la gesturi, la decor etc. Personajele iau cu totul locul autorului, a cărui intervenție indirectă se manifestă prin indicațiile de regie .

7.Doina - specie a genului liric

Doina este o specie a literaturii populare, aparținând genului liric, în care autorul își exprimă sentimentele și convingirile față de unele probleme ale vieții, față de timp și natura și față de sine însuși.

     Trăsăturile doinei :

• Este o opera lirica, autorul își exprimă direct sentimentele și gândurile;
• Este o creație sincretică, adică poate fi și cantatș;
• Are un caracter intim, personal fiind o expresie a sentimentelor umane;
• Se inspiră din unele probleme existențiale (sentimente precum iubirea, ura sau revolta, plecarea în armată, sau la unele evenimente din viața omului, precum doina de jale la înmormântări)